Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare nowcasting de Cod Galben de grindină și intensificări ale vântului în mai multe localități din ţară.
ANM a publicat prognoza meteo pentru luna viitoare, astfel că românii pot afla cum va fi vremea în iunie, pentru că o parte din ei îşi încep deja concediile.
Un nou ciclon pune stăpânire pe România. Temperaturile se prăbușesc, iar la munte vor fi lapoviță și ninsori. Elena Mateescu, directorul ANM, a prezentat prognoza meteo actualizată.
Nu scăpăm de valul de aer polar nici în perioada următoare. La munte va ninge, în restul ţării va ploua, iar temperaturile vor coborî până la -1 grad Celsius.
Iarna s-a întors în județul Harghita, în mijlocul lunii mai. Ninge de câteva ore și este posibil să se depună un strat semnificativ de zăpadă. De asemenea, și Platoul Bucegi a fost acoperit de nea, după ce temperaturile au scăzut foarte mult, iar ploaia s-a transformat în ninsoare.
A fost emis cod galben de descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii, iar vremea se va răci în toată ţara.
Vreme capricioasă în Bucureşti, anunţă ANM. După ce ziua a început cu vreme caldă şi frumoasă, maxima ajungând la 27 de grade, seara este prognozată o furtună.