Sâmbătă

25 Octombrie 2014

Stiri

TURISM ESTIVAL : Cheile Bicazului 03 aug. 2011, 11:57

Daniel Osmanovici, Oscar Stanciu

În drum spre nordul Moldovei turiştii trec de multe ori pe lângă unul dintre cele mai frumoase parcuri naţionale din România.


Sursa : Antena3

Este vorba despre Cheile Bicazului Hăşmaş. Numele vine de la drumul pe care râul Bicaz l-a tăiat în muntele Hăşmaş. În pereţii stâncoşi din această zonă se adăpostesc câteva peşteri şi avene foarte frumoase - Peştera Neagră sau Peştera Cascada, Licaş, Avenul cu Trei Intrări.


Sursa : Antena3

Afluenţii Bicazului au format la rândul lor alte chei cum ar fi: Cheile Lăpoşului, Cheile Sugăului sau Cheile Bicajelului. Să descriu puţin drumul. Am ales varianta de dinspre Piatra Neamţ şi după ce treceţi de satul Bicazul Ardelean, veţi oberva cum drumul îşi schimbă încet aspectul. Pereţii sunt din ce în ce mai apropiaţi, mai semeţi, mai ameninţători.


Sursa : Antena3

Vegetaţia este formată doar din plante de dimensiuni medii şi mici, adică doar cele care s-au încăpăţânat să găsească un petic pentru a creşte. Cerul este din ce în ce mai puţin căci nu mai reuşeşte să îşi facă loc printre stânci - Piatra Altarului, Piatra Pinteştilor, Piatra Arşiţei, Piatra Surducului, Poarta de Piatra şi Poliţele Bardosului.


Sursa : Antena3

Am făcut acest drum de 7 ori şi vă spun că de fiecare dată am fost primit de acest loc într-un mod diferit. Culorile fiecărui anotimp şi vremea îl transformă de fiecare dată.


Sursa : Antena3

Nu îmi rămâne decât să vă spun că şoferii sunt cei mai văduviţi de măreţia naturii din această zonă.

Taguri: turism, cheile bicazului, neamt, lacul bicaz, daniel osmanovici, oscar stanciu

Trimite prin:

sati